Țiriac
Imobiliare, parte a Grupului Țiriac, finalizează lucrările pentru clădirea de
birouri Țiriac Tower, unul dintre imobilele de referință din centrul
Bucureștiului. Proiectul de birouri premium a atins un grad de ocupare de 75%,
în avans dării în folosință.
Amplasat în zona Piața Victoriei, la 200 de metri de sediul Guvernului,
Țiriac Tower acoperă o suprafață totală construită de 30.969 metri pătrați,
dintre care 16.472 mp de birouri moderne de clasa A închiriabile, dispuse pe 12
etaje si parter. Adițional spațiilor de lucru și comerciale, noua clădire oferă
o zonă subterană cu 5 niveluri, 259 de locuri de parcare, multiple standuri
pentru biciclete, dușuri și vestiare, stații de alimentare pentru mașinile
electrice, precum și aproximativ 700 metri pătrați de terase verzi.
Investiția a fost rapid remarcată de companiile care își doresc o locație
centrală, ușor accesibilă, dar mai ales optimizată din punct de vedere al
eficienței și al consumurilor. Drept urmare, Țiriac Tower a atins la acest
moment un grad de ocupare de 75%, în avans dării clădirii în folosință. Locația
a devenit astfel un pol pentru marii jucători ai industriilor de asigurări,
real estate, health & pharma, dar și ai serviciilor media și IT.
Segmentul health & pharma este reprezentat de mărcile SWEAT, care
dezvoltă la parterul Țiriac Tower un nou concept premium de sală de fitness și
wellness, în timp ce Novo Nordisk Farma va ocupa unul dintre etajele superioare
ale Țiriac Tower.
Allianz-Țiriac, reprezentantul în România al celui mai valoros brand de
asigurări din lume, conform Interbrand, va fi locatarul a trei dintre etajele clădirii,
inclusiv al ultimului etaj – nivelul 12. În plus, parterul Țiriac Tower va
găzdui un concept store Allianz-Țirac, dedicat publicului.
Țiriac Tower a fost ales ca spațiu pentru noile birouri și de sucursala
locală a Colonnade Insurance, jucător din același segment al asigurărilor.
Două nume relevante ale industriei imobiliare au ales să își stabilească
sediul la Țiriac Tower: Forty Management – dezvoltator de locații rezidențiale
și centre comerciale, dar și compania de consultanță imobiliară Cushman &
Wakefield Echinox.
Țiriac Tower a atras și clienți din industria IT & software, găzduind un
jucător renumit la nivel internațional: R Systems. Lista clienților care
urmează să preia spațiul în utilizare este completată de agenția United Media
Services.
Standardele ridicate de siguranță și eficiență întrunite, precum și
tehnologia investită în noul proiect încadrează Țiriac Tower în categoria
exclusivistă a clădirilor cu certificări de top LEED Platinum și Well
Health-Safety. Astfel, soluțiile eficiente de reducere a consumului de apă,
accesul la lumină naturală în proporție de 75% pentru zona ocupată, sistemele
HVAC de ultimă generație și soluțiile de iluminat LED se traduc într-o reducere
cu 30% a costului anual pentru utilități, comparativ cu o clădire standard de
referință, în beneficiul chiriașilor Țiriac Tower.
Totodată, prin poziționarea preferențială, Țiriac Tower oferă accesul facil
la o varietate de atracții socio-culturale din zonă, precum muzee, parcuri,
clinici si spitale, restaurante, școli, supermarketuri, dar și la principalele
mijloace de transport public, care asigură transferul rapid al personalului
angajat de către chiriașii Țiriac Tower către marile cartiere ale
Bucureștiului, dar și către Gara de Nord sau aeroport.
Țiriac Tower se impune astfel în zona zero a Bucureștiului cu o abordare
sustenabilă, menită să ghideze o dezvoltare durabilă și o nouă direcție de
imagine a centrului de business din Piața Victoriei.