Grupul Țiriac dezvoltă proiectul de regenerare urbană de pe fosta platformă industrială Lemexim din Brașov, o investiție amplă, care propune transformarea unei zone industriale dezafectate într-un spațiu urban cu funcțiuni complementare: locuințe, servicii medicale, educație și zone verzi.
Planurile Grupului Țiriac pentru Brașov vizează dezvoltarea etapizată a unui complex rezidențial, a unui spital, a unei grădinițe și de spații verzi, într-o abordare care urmărește integrarea noii dezvoltări în viața orașului și crearea unor facilități cu utilitate atât pentru viitorii rezidenți, cât și pentru comunitatea brașoveană. Valoarea investiției planificate depășește 100.000.000 euro.

Un pas concret în această direcție îl reprezintă terenul destinat viitorului parc public. Grupul Țiriac este primul dintre proprietarii de pe fosta platformă industrială care pune la dispoziție o parcelă din proprietatea sa pentru realizarea parcului local, deschizând astfel calea către constituirea noului spațiu verde destinat brașovenilor.
Din suprafața de peste 40.000 de metri pătrați aferentă proprietății Grupului, aproximativ 6.000 de metri pătrați, reprezentând 15% din teren, sunt prevăzuți pentru a fi cedați municipalității în vederea amenajării parcului public. Alți aproximativ 2.000 de metri pătrați sunt prevăzuți ca spații verzi aferente ansamblului.
Demersul este cu atât mai relevant cu cât viitorul parc presupune participarea mai multor proprietari ai terenurilor de pe fosta platformă industrială. Prin punerea la dispoziție a primei suprafețe necesare acestui proiect, Grupul Țiriac creează premisele pentru concretizarea unei zone verzi compacte și pentru continuarea demersurilor la nivelul întregii platforme.
Spital, grădiniță și spații pentru comunitate

Dezvoltarea spitalului privat reprezintă unul dintre elementele centrale ale proiectului Grupului Țiriac pentru Brașov. Facilității medicale i se va aloca un lot de aprox. 6.000 de metri pătrați de teren și va fi integrată în dezvoltare alături de componenta educațională reprezentată de o grădiniță ce va fi cedată autorităților locale, precum și de noile zone verzi. Grădinița va dispune de o arie generoasă, de circa 2.500 metri pătrați.
Clădirea viitorului spital va intra în proprietatea Țiriac International Foundation, a cărei misiune include sprijinirea accesului la servicii medicale pentru persoanele aflate în situații vulnerabile. Fundația dezvoltă un program dedicat prin care va contribui la susținerea tratamentelor pentru cazuri sociale din comunitatea locală.
Un proiect de regenerare urbană dezvoltat etapizat

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de circa 5 ani, având ca termen estimat pentru debut anul 2027.
Planul este structurat în trei faze de dezvoltare.
Prima fază prevede realizarea unui imobil rezidențial cu regim de înălțime P+8, marcând debutul efectiv al dezvoltării noii comunități.
A doua fază va extinde componenta rezidențială, conducând la realizarea unui ansamblu de peste 350 de apartamente, alături de infrastructura și facilitățile aferente.
Cea de-a treia fază completează caracterul mixt al dezvoltării și integrează componentele cu rol medical, educațional și comunitar: spitalul, parcul și grădinița.
Prin această abordare etapizată, proiectul urmărește reconversia fostei platforme industriale într-o zonă urbană modernă, în care locuirea este completată de servicii medicale, educație și spații verzi.
Astfel, proiectul de la Brașov este conceput ca o dezvoltare urbană integrată, în care investiția rezidențială creează premisele pentru realizarea unor facilități cu componentă socială și comunitară importantă, deschizând calea pentru constituirea viitorului parc și reafirmându-și angajamentul pentru dezvoltarea pe termen lung a zonei și a municipiului Brașov.

